Héctor Alejandro este un preot din Tabasco, în Mexic.
El a trăit izolarea din cauza pandemiei de coronavirus din Spania, în timp ce își termina licența în teologie la Universitatea din Navarra, și spune că este fericit să se poată antrena din nou aici pentru tot ceea ce a primit.
Când s-a întors în Mexic, în iunie, după ce și-a terminat studiile, a trăit și el experiența detenției, dar într-un mod diferit: era acasă, cu familia sa. Deși, în ambele ocazii, a încercat să facă tot posibilul pentru a ajuta într-o situație atât de complicată, în Tabasco nu a putut primi împărtășania în fiecare zi: "Mi-a lipsit foarte mult. Mi-am dat seama cât de norocos am fost să trăiesc zilnic Sfânta Liturghie", spune el.
"În mijlocul acestor vremuri dificile, Domnul mi-a acordat hirotonirea preoțească. A fost ceva surprinzător, pentru că, spre deosebire de rânduielile obișnuite din dieceza mea, a mea a fost cu ușile închise, la care a putut asista doar familia mea. Dar acest lucru m-a ajutat să trăiesc momentul într-un mod special, doar eu și Dumnezeu". Câteva zile mai târziu, episcopul diecezei sale i-a încredințat sarcina de a se întoarce la Universitatea din Navarra pentru a-și continua studiile.
"Visul meu este să mă pregătesc pentru a oferi un serviciu mai bun Bisericii", spune el. El își amintește că, în copilărie, obișnuia să ia parte la activitățile din parohia sa, la cateheză, la celebrările duminicale, la adorația euharistică și chiar într-un grup de misiune. "Acolo m-a cucerit treptat Domnul. Până în Săptămâna Sfântă din 2012, când se afla în misiune într-un sat, a întâlnit un preot în vârstă care "se obosea" foarte mult. Și, deși se imaginase mereu ca tată de familie și planurile sale erau axate pe studii de inginerie la universitate, Dumnezeu a venit în întâmpinarea lui.
În timpul anilor petrecuți la seminarul din Villahermosa, Mexic, a studiat câteva cărți ale unor profesori care mai târziu i-au predat la Pamplona: "Ce emoție a fost pentru mine să mă întâlnesc cu autorii cărților pe care le citisem. Ei m-au învățat pe propria piele dragostea lor pentru teologie. De la ei am învățat că teologia este calea de a-l iubi pe Dumnezeu. Nimeni nu iubește ceea ce nu cunoaște, iar ei au știut să ne transmită foamea de a-l cunoaște mai bine pe Dumnezeu".
Abia aterizat la Pamplona, având o bucată din inima sa în Spania și alta în Mexic, îi vin în minte câteva cuvinte pe care le-a învățat de la Don Juan Antonio Gil Tamayo, preot formator la Seminarul Internațional Bidasoa, care a murit în martie 2019: "Când vin momentele de nostalgie, trebuie să ții capul în carte și inima în dieceză, pentru că tot ce înveți aici este pentru a da ceva bun acolo". Și o face. "Primele mele zile de preoție au fost extraordinare, nu puteam să celebrez Sfânta Liturghie cu credincioșii prezenți, dar primele mele Liturghii au fost întotdeauna celebrate cu familia mea. În timpul după-amiezelor duceam împărtășania la oamenii din comunitatea mea și mergeam să binecuvântez case, asta m-a ajutat să fac primii pași în preoție. Asta am făcut până când m-am întors în Spania.
"Această situație pe care o trăim m-a făcut să mă gândesc la foamea pe care o au oamenii de Dumnezeu și, așa cum mi-a spus mama mea înainte de hirotonire: "vei fi hirotonit în această situație de durere, ca să poți înțelege durerea celorlalți".
"Vă mulțumesc foarte mult pentru generozitatea dumneavoastră. Mă încredințez foarte mult rugăciunilor voastre, pentru că știu că Domnul are ceva pregătit pentru mine, nu știu ce, dar mă încred în El.
Contați pe rugăciunile mele, fie ca Maica noastră, Fecioara din Guadalupe, să vă binecuvânteze familiile și munca voastră.
