Preoția catolică
Ce este un preot, care sunt originile și istoria sa?
Ce este preoția?
Dacă vorbim despre definiția preoției, aceasta este unul dintre cele trei ordine preoțești ale Bisericii Catolice, prin care diaconul primește demnitatea și atribuțiile proprii presbiterului sau diaconului. preot.
"Sfânta rânduială este sacramentul prin care misiunea încredințată de Cristos apostolilor săi continuă să fie exercitată în Biserică până la sfârșitul veacurilor: este deci sacramentul ministerului apostolic. Ea cuprinde trei grade: episcopia, preoția și diaconia".
Preoția "merge dincolo de o simplă alegere, numire, delegare sau instituție din partea comunității, pentru că ea conferă darul Duhului Sfânt care permite exercitarea unei "puteri sacre" care nu poate veni decât de la Cristos, prin Biserica sa". Catehismul, 1536-1538.
Sacramentul Sfintei Ordine cuprinde trei grade:
Origine și istorie
Poporul ales a fost constituit de Dumnezeu ca "o împărăție de preoți și un popor consacrat". Dar în cadrul poporului Israel, Dumnezeu a ales unul dintre cele douăsprezece triburi, Levi, pentru serviciul liturgic.
Instituită pentru a proclama cuvântul lui Dumnezeu și pentru a restabili comuniunea cu Dumnezeu prin jertfe și rugăciune, această preoție a Vechiului Legământ era incapabilă să aducă mântuirea. Prin urmare, trebuia să repete jertfele fără încetare și nu putea atinge o sfințire definitivă, deoarece aceasta nu putea fi realizată decât prin jertfa lui Hristos.
Chiar și așa, liturghia Bisericii vede în preoția lui Aaron
și în slujba leviților, precum și în instituirea celor șaptezeci de "bătrâni", prefigurări ale ministerului hirotonit al Noului Legământ.
Toate prefigurările preoției din Vechiul Legământ își găsesc împlinirea în Iisus Hristos, "singurul mijlocitor între Dumnezeu și om".
Jertfa răscumpărătoare a lui Hristos este unică. Și din acest motiv, ea se face prezentă în jertfa euharistică a Bisericii. Același lucru este valabil și pentru preoția unică a lui Hristos: "ea este făcută prezentă prin sacramentul preoției ministeriale". cf. Catehismul, 1539-1545
De ce este importantă preoția?
Biserica, de-a lungul istoriei, a îndeplinit un serviciu uman în toate sectoarele culturii. Prin intermediul preoților catolici, ea s-a răspândit în toate națiunile și a făcut ca religia, moralitatea, știința, arta și industria să înflorească din plin. Atât preoții, cât mai ales membrii ordinelor religioase, i-au îndrumat pe credincioși spre lumina moralei și educației creștine de-a lungul timpului.
Euharistia este punctul culminant al întregii ordini sacramentale. Ea este hrana întregii vieți spirituale și vârful spre care se îndreaptă întreaga activitate a Bisericii. Sfântul Sacrament este izvorul inepuizabil de haruri; din el curge toată puterea lui Cristos prezent în Biserică și în interiorul fiecărui creștin. Euharistia este sacramentul din care decurg toate celelalte sacramente și spre care sunt îndreptate.
"Dragostea nu se stinge în inima preotului. Caritatea, beată la izvorul ei cel mai pur, exercitată în imitarea lui Dumnezeu și a lui Cristos, nu mai puțin decât orice iubire autentică, este exigentă și concretă, lărgește orizontul preotului la infinit, îi lărgește simțul responsabilității - indice al unei personalități mature - și educă în el, ca expresie a unei paternități mai înalte și mai largi, o plinătate și o delicatețe a sentimentelor care îl îmbogățesc într-o măsură supraabundentă". Într-un cuvânt: "Celibatul, prin faptul că îl înalță integral pe om, contribuie efectiv la desăvârșirea lui" (SC, 55).
Preoția comună a celor botezați
Biserica ca întreg participă la preoția lui Hristos. Toți cei botezați au fost consacrați ca o casă spirituală și o preoție sfântă prin regenerarea și ungerea Duhului Sfânt.
Noi toți posedăm o ungere preoțească care ne face părtași la o preoție pe care o numim comună, care ne destină în mod indelebil la cultul divin. O preoție pe care o actualizăm și o exercităm în primirea sacramentelor, în practicarea virtuților și în cultul divin. Fiecare dintre noi, ca membri ai Poporului lui Dumnezeu, este chemat cu aceeași putere să fie martor al lui Hristos prin cuvinte și să ordoneze orașul omenirii conform planului de mântuire.
Preoția ministerială
Prin voința lui Hristos există în Biserică o preoție ministerială care formează și conduce poporul preoțesc. Prin ea, Hristos se face prezent și activ printre oameni într-un mod calificat. El construiește Trupul lui Hristos prin slujirea sacramentelor, în special prin celebrarea Euharistiei.
Carisma preoției vine de la Cristos însuși și se transmite prin impunerea mâinilor episcopului și prin sacramentul Sfintei Ordine. În acest fel, preotul este consacrat și configurat ca slujitor al lui Hristos. În anumite momente, preotul devine un instrument al harului lui Hristos.
A fi creștin - și, în mod special, a fi preot, amintindu-ne că toți cei botezați participă la preoția regală - înseamnă a fi mereu la Cruce.
Preoție și celibat
Celibatul, în sensul său generic, este condiția celui care, prin alegere, nu se căsătorește. Celibatul preoțesc este atunci când această alegere este făcută în schimbul unei dedicări totale la serviciile religioase prin hirotonirea preoțească. Există concepte legate de celibatul preoțesc, castitatea, virginitatea și vocația virginală.
"Toți miniștrii hirotoniți ai Bisericii latine, cu excepția diaconilor permanenți, sunt aleși în mod obișnuit dintre bărbații credincioși care trăiesc ca celibatari și care sunt dispuși să păstreze celibatul 'pentru împărăția cerurilor' (Mt 19,12).
Chemați să se consacre în totalitate Domnului și "lucrurilor" sale (1 Cor 7,32), ei se dăruiesc în întregime lui Dumnezeu și oamenilor. Celibatul este un semn al acestei vieți noi în slujba căreia este consacrat slujitorul Bisericii; acceptat cu inima bucuroasă, el vestește cu strălucire Împărăția lui Dumnezeu" (Catehism, 1579).
Papa Sfântul Ioan Paul al II-lea a declarat în 1979:
"Fiecare preot se angajează la celibat în deplină conștiință și libertate, cu ani de pregătire, reflecție profundă și rugăciune asiduă. Numai după ce a ajuns la convingerea fermă că Hristos îi acordă acest "dar", pentru binele Bisericii și pentru slujirea celorlalți. Abia atunci se angajează să o respecte pentru tot restul vieții sale".
Papa Benedict al XVI-lea a declarat ani mai târziu:
"Preoția ministerială, prin hirotonire, cere configurarea deplină cu Hristos. Respectând diferitele practici și tradiții orientale, este necesar să se sublinieze semnificația profundă a celibatului preoțesc, (...) în care își găsește o expresie deosebită dăruirea care îl conformează pe Cristos și jertfa exclusivă de sine pentru Împărăția lui Dumnezeu. Faptul că însuși Cristos, preotul veșnic, și-a trăit misiunea până la jertfa de pe cruce în stare de feciorie este un punct de referință sigur pentru a înțelege semnificația pe care o are în tradiția Bisericii latine. Prin urmare, nu este suficient să înțelegem celibatul preoțesc în termeni pur funcționali. În realitate, ea reprezintă o conformitate specială cu modul de viață al lui Hristos însuși".
Papa Francisc, astăzi, continuă să afirme:
"Personal, cred că celibatul este un dar pentru Biserică. În al doilea rând, spun că nu sunt de acord cu permiterea celibatului opțional, nu". Interviu, 27-01-2019.
Mai multe despre preoție și activitatea Fundației CARF
Fundația CARF acționează ca un liant între mii de suflete generoase, dispuse să contribuie financiar cu burse pentru ca preoții și seminariștii din întreaga lume să primească o pregătire teologică, umană și spirituală solidă.
Preoția îi cheamă pe toți creștinii să reflecteze asupra necesității de a propune mijloace pentru ca nicio vocație să nu se piardă.
În fiecare an universitar (septembrie-iunie)
episcopi de pe cinci continente
Aceștia solicită locuri și burse de studiu pentru candidații lor la diferite facultăți.