DONEAZĂ ACUM

Vocație pentru
preoție

Chemarea la preoție îi cere celui care o primește să își dedice viața pentru a le facilita fraților săi să trăiască mai aproape de Dumnezeu.

Ce este vocația preoțească?

Vocația este un mister de iubire între Dumnezeu, care îl cheamă pe om cu iubire, și omul care îi răspunde liber și din iubire. Cu toate acestea, vocația la preoție nu este un simplu sentiment. Mai degrabă, este o certitudine interioară născută din harul lui Dumnezeu, care atinge sufletul și cere un răspuns liber.

Dacă Dumnezeu te cheamă, certitudinea va crește pe măsură ce răspunsul tău va deveni mai generos. Chemarea la preoție îi cere celui care o primește să își dedice viața pentru a le facilita fraților săi să trăiască mai aproape de Dumnezeu. El a fost chemat să îndeplinească un serviciu umil în numele întregii umanități.
Atunci când este hirotonit preot: primește sacramentul Sfintei Ordine și este pregătit să își împrumute trupul și spiritul, adică întreaga sa ființă, Domnului. El se va folosi de ea mai ales în momentele în care săvârșește Sacrificiul Trupului și Sângelui lui Cristos și când, în numele lui Dumnezeu, în confesiunea sacramentală, iartă păcatele.

Avem cu toții o vocație?

Da, cu toții am fost creați de Dumnezeu pentru un scop și un scop. Dumnezeu a vrut un plan unic și irepetabil pentru fiecare dintre noi, un plan care a fost plănuit din veșnicie: "Înainte de a te fi format în pântece, te-am ales; înainte de a ieși din pântecele mamei, te-am consacrat" (1 Corinteni 5:8).

Catehismul Bisericii Catolice vorbește despre vocația la beatitudine, pe scurt, la sfințenie. La unirea cu Dumnezeu care ne face părtași la fericirea Sa și ne iubește complet și necondiționat. Vocația comună a tuturor ucenicilor lui Hristos este vocația la sfințenie și la misiunea de evanghelizare a lumii.

Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi să urmăm împreună cu El un anumit drum în viață. Unii sunt chemați la o vocație preoțească, alții la viața religioasă, iar laicii sunt chemați să îl întâlnească în viața obișnuită.

Cum știu dacă am vocația preoției?

Dumnezeu îi cheamă pe toți și pe unii și pe alții cu o misiune specifică, concepută personal pentru ei: "Fiecare pe drumul său", spune Sfântul Sinod. Fiecare credincios trebuie să își discearnă propria cale și să scoată la iveală ce este mai bun în el, ceea ce este atât de personal pe care Dumnezeu a pus în el, și nu să se epuizeze încercând să imite ceva ce nu i-a fost destinat.

Instrumentul pe care noi, creștinii, îl avem pentru a ne descoperi vocația, fie că este vorba de vocația la preoție sau nu, este rugăciunea. Rugăciunea este absolut necesară pentru viața spirituală. Acest dialog cu Dumnezeu permite spiritului să se dezvolte.

Rugăciune pentru discernământ vocațional

În rugăciune se actualizează credința în prezența lui Dumnezeu și în iubirea sa. Ea favorizează speranța care ne determină să ne îndreptăm viața spre El și să ne încredem în providența Sa. Iar inima se lărgește răspunzând cu propria iubire la Iubirea divină.

Exemplul nostru este Isus, care se roagă înainte de momentele decisive ale misiunii sale. Prin rugăciunea sa, Isus ne învață să ne rugăm, să descoperim voința Tatălui nostru Dumnezeu și să ne identificăm cu ea. În plus, așa cum recomandă Catehismul, în momentul discernământului vocațional, poate fi de mare ajutor figura directorului spiritual, adică a persoanei căreia ne putem încredința și care ne ajută să descoperim voința lui Dumnezeu.

Semne vocaționale

Datoria de a trezi vocații revine întregii comunități creștine. În cadrul CARF susținem acest angajament.

În vocația preoțească nu există reguli absolute. Totuși, se pot lua în considerare unele aspecte sau trăsături generale care ajută la a discerne dacă un om este chemat de Dumnezeu la preoție. Dreptul canonic descrie câteva semne ale vocației preoțești.
Viața în har
Lorem Ipsum Durere
100%
Absența de nereguli
Lorem Ipsum Durere
75%
Demisia evanghelică
Lorem Ipsum Durere
80%
Apelul episcopului
Lorem Ipsum Durere
90%

Gustul pentru lucrurile lui Dumnezeu

Dragostea pentru Biserică și Euharistie sunt cele mai clare semne ale chemării la preoție. Gustul pentru lucrurile lui Dumnezeu poate apărea brusc, ca o descoperire magnifică în urma unei întâlniri cu Hristos, sau poate să ne fi fost insuflat de familia noastră toată viața, de la o vârstă fragedă.
Dragostea pentru Biserică:
Preotul muncește cu normă întreagă pentru poporul lui Dumnezeu, toată viața sa, într-o dedicare pasionată față de Biserică.
Iubirea de Euharistie:
Perioade lungi de timp în fața tabernacolului, participarea la Sfânta Liturghie, împărtășirea zilnică, ar fi procesul spre preoție.

Viața în har

Putem spune că scopul slujbei preoțești este acela de a-i face pe toți oamenii să trăiască în harul lui Dumnezeu și astfel să fie mântuiți veșnic. În acest scop, Isus Hristos a trăit, a murit și a înviat.

Nu este vorba de a ști dacă vocația la preoție este mai înaltă decât calea obișnuită; este vorba de a ști dacă îl voi sluji mai bine pe Domnul într-o astfel de stare.
Formarea preoțească

Absența de nereguli

Viața apostolică
S-a menționat că, din cauza iubirii sale pentru Biserică, candidatul participă la apostolat. Apostolatul devine valoarea principală în viața sa. Putem spune că zelul apostolic este un semn și o modalitate a vocației preoțești.
Echilibru emoțional
Când ai pe umeri responsabilitatea unei parohii sau a conducerii unei școli, când problemele oamenilor vin din toate părțile, când chiar și ispitele te pândesc, trebuie să ai o cumpătare și o stăpânire de sine care să reziste la toate încercările.
Demisia evanghelică
Renunțând la mine însumi, trebuie să accept renunțarea cerută de practicarea sfaturilor evanghelice ale unei vieți de castitate. Mulți creștini, urmând exemplul Sfântului Pavel, au rămas celibatari pentru a se dedica complet slujirii lui Dumnezeu.
Capacitatea intelectuală
Să poată primi și să completeze o formare preoțească pentru a-i putea ajuta mai bine pe toți cei care se află în exercitarea activității lor pastorale.

Vocația târzie la preoție

Fiecare are propria sa poveste și primește chemarea Domnului de a-l urma într-un mod special. În ceea ce mă privește, am făcut parte, încă din tinerețe, din diferite mișcări și grupuri apostolice din cadrul Bisericii din țara mea și, în special, din una dintre ele, Encuentros Familiares de Venezuela, în care l-am slujit pe Dumnezeu timp de mai mulți ani.

Interesant este că această mișcare se concentrează pe familie și pe angajamentul personal de a crea o viitoare familie. Proiectul meu de viață era axat pe această cale, în timp ce în proiectul meu profesional am simțit mereu prezența lui Dumnezeu, ceea ce m-a făcut să cred că asta era ceea ce Dumnezeu voia pentru mine.

Am absolvit ca inginer petrolier și mi-am exercitat profesia în acest domeniu și ca profesor universitar. Eram la apogeul proiectului meu profesional: familia mea era foarte mulțumită de rezultatele pe care le obținusem până atunci, iar prietenii mei erau oarecum admirați de realizările mele la o vârstă atât de fragedă. Am crezut că asta mă va face pe deplin fericită, dar în realitate nu a fost așa. M-am simțit puțin gol și am simțit că sunt chemat la altceva. A fost o adevărată lovitură să realizez că proiectul meu a eșuat, în ciuda succesului pe care îl obținusem până atunci, și atunci am pornit în căutare.

Din acel moment, au început să se întâmple diverse evenimente în care am văzut clar că Domnul îmi cerea să mă dăruiesc total pentru a-L urma: să-mi părăsesc locul de muncă, profesia, studiile, chiar și familia. Reacția familiei mele a fost la început o respingere severă. În mod evident, nu au înțeles schimbarea pe care ar însemna să las tot ceea ce construisem de-a lungul anilor pentru a porni pe un nou drum.
Julio César Morillo Leal
Seminarist al Diecezei de Cabimas, Venezuela